Acasa Email și notificări
✉️

Email și notificări

Laura Bulai Casiana
By Laura Bulai and 1 other
5 articole

Nu vreau să mai primesc email-uri

1. Emailuri promoțioanale care țin de platformă Dacă nu vrei să mai primești emailuri promoționale, care țin de funcționalitatea platformei, de exemplu: 1. Emailul săptămânal cu helperi noi (pentru familii) 2. Emailul zilnic cu anunțuri noi postate (pentru helperi) Te rugăm să mergi în meniul Setări, și să debifezi opțiunea "Vreau să primesc notificări despre anunțuri relevante pentru mine, discount-uri și promoții exclusive" din secțiunea "Preferințe cookies" 2. Emailuri cu articole, noutăți și promoții exclusive (nu țin de funcționalitatea platformei). Dacă nu vrei să primești astfel de emailuri, te rugăm să te dezabonezi dând click pe opțiunea "Nu vreau să mai primesc", din emailul respectiv (e la finalul emailului) 3. Emailuri tranzacționale, care țin de buna funcționare a platformei Aceste emailuri fac parte din funcționalitatea platformei și nu pot fi oprite (nu putem livra ce promitem), exemple ar fi: - Emailuri când ai noi aplicanți la anunțul tău - dacă vrei să nu mai primești aceste emailuri, te rugăm să dezactive anunțul tău - Emailuri că ai primit un nou mesaj etc. Dacă nu dorești să mai primești emailurile acestea, va trebui să te asiguri că nu ai **anunțuri active (familii) sau că profilul tău nu este vizibil (ca helper). ** Altă opțiune este să îți ștergi definitiv contul, acțiune ireversibilă și pe care nu o recomandăm. Dacă însă dorești să faci asta și platforma nu îți mai este de folos deloc, poți opta să îți ștergi contul. Mergi la Setări i apasă „**Șterge cont" ⚠️ Atenție: Dacă îți ștergi contul, tot istoricul și datele tale vor dispărea (recenzii, conversații, rezervări, poză etc)**

Ultima actualizare pe Jul 14, 2025

De ce răspunsul este esențial pe Helperz?

Pe Helperz.ro, prima conversație dintre o familie și un helper este mai mult decât un simplu schimb de mesaje, este începutul unei potențiale colaborări, bazată pe încredere, nevoi reale și, mai ales, respect reciproc. În ultima perioadă am primit mai multe sesizări legate de lipsa comunicării pe platformă. Situațiile în care mesajele rămân doar citite, discuțiile telefonice nu au un răspuns clar, iar întâlnirile stabilite nu mai sunt onorate, afectează experiența ambelor părți și, mai important, afectează încrederea în comunitate. Acest articol este un mesaj către toți utilizatorii noștri: timpul fiecăruia este valoros și merită respectat. Mesajele din chat sunt mai mult decât simple întrebări, ele reprezintă interes real, timp investit și așteptări din partea ambelor părți. Astfel, pe Helperz, fiecare conversație începe cu o nevoie reală: o familie caută un ajutor de încredere, iar un helper își oferă timpul și experiența. Între aceștia se creează, încă de la primul mesaj, o așteptare firească, aceea de a primi un răspuns.  Helperz este, în esență, o platformă de joburi dedicată exclusiv serviciilor de babysitting, menaj și petsitting, unde cei ce au nevoie de aceste servicii postează un anunț, iar cei interesați să le ofere, aplică; exact ca pe piața muncii. La fel ca într-un proces clasic de recrutare, angajatorul primește un mesaj de la un candidat interesat, iar candidatul așteaptă un răspuns din partea angajatorului, chiar și atunci când răspunsul este “nu”. - Un mesaj trimis înseamnă: “Sunt interesată.”/”Am citit.”/”Sunt disponibilă.” - Un mesaj primit înseamnă: “Am văzut interesul tău. Revin cu un răspuns.” Lipsa unui răspuns poate crea frustrare, confuzie și sentimentul că timpul investit nu a fost apreciat. Chiar și un răspuns negativ este mult mai valoros decât lipsa completă a unuia, iar fără claritate apare dezamăgire și senzația că utilizatorii nu sunt serioși. Indiferent de rezultat, un răspuns este parte din proces. Este important să spunem clar că nimeni nu este obligat să accepte o colaborare.  Este absolut normal să găsești pe altcineva, să îți schimbi planurile sau să nu mai fi disponibilă. Ceea ce contează este comunicarea, de aceea, pentru a oferi claritate și a închide respectuos o conversație, încurajăm trimiterea unor mesaje scurte, precum: “Mulțumesc, am ales pe altcineva.” “Momentan nu mai sunt disponibilă.” “Nu mai este de interes pentru mine.” Credem cu tărie că timpul înseamnă respect, tocmai de aceea încurajăm toți utilizatorii platformei: - să verifice periodic mesajele de pe platformă (o dată pe săptămână, sau odată la câteva zile) - să fie atenți la notificările primite pe email - să răspundă într-un timp rezonabil (de obicei, în câteva ore de la începutul conversației se poate ajunge la o concluzie clară legată de posibila colaborare) Un mesaj de câteva secunde poate economisi ore pentru altcineva. Te invităm să faci un gest simplu, dar important pentru comunitatea Helperz.ro: Răspunde mesajelor primite, chiar și atunci când răspunsul este „nu”. Confirmă sau închide conversațiile atunci când nu mai ești disponibilă. Verifică periodic chat-ul și emailurile, pentru a nu lăsa pe nimeni în așteptare. Ne dorim ca Helperz.ro să fie un spațiu sigur, corect și respectuos pentru toți utilizatorii. Nu cerem perfecțiune, ci implicare. Nu cerem răspunsuri lungi, ci răspunsuri sincere. Pentru că, la final, indiferent de rol: familie sau Helper, timpul tuturor este valoros. Îți mulțumim că faci parte din comunitatea Helperz și că ne ajuți să o creștem frumos!

Ultima actualizare pe Dec 22, 2025